Mieruș, furnizorul tău de miere naturală!

/ / Noutati

Îndulcitor, tratament cosmetic, medicament și răsfăț dulce, mierea este recunoscută pentru proprietățile sale miraculoase, fiind considerată cel mai benefic și eficient aliment din lume, bogat în minerale, vitamine și aminoacizi. Dar câți sunt cei care știu să deosebească mierea naturală, de cea contrafăcută? Prin preparare termică, mierea își pierde nutrienții, transformându-i în celule toxice, dăunătoare organismului, astfel că aceasta trebuie consumată ca atare, în stare pură, fără alte adaosuri ori intervenții. Acesta este unul dintre motivele pentru care specialiştii ne recomandă să nu adăugăm miere în ceaiul fierbinte.

Cum poți recunoaşte mierea supraîncălzită? Dacă este prea apoasă, există riscul să fi fost încălzită excesiv, iar dacă aroma diferă de cea specifică mierii, sigur a fost adusă la temperaturi de peste 50 de grade Celsius.

Mierea cristalizată este naturală

Mierea are în compoziţie fructoză şi glucoză, iar cea cu un conţinut ridicat de fructoză se menţine în stare lichidă pentru o perioadă mai îndelungată, spre deosebire de cea cu un conținut ridicat de glucoză, care se cristalizează la doar câteva săptămâni de la recoltare.

Culoarea, gustul și consistenta – factori esențiali

Culoarea mierii naturale poate varia de la auriu deschis la gălbui închis, spre maroniu. Gustul trebuie să aibă aroma florilor din care a fost cules nectarul, iar consistenţă nu trebuie sa fie prea lichidă. Acesti trei factori sunt extrem de importanți în procesul de identificare a mierii naturale. Ține mierea, preț de câteva secunde, pe cerul gurii, pentru a-i simți aroma florală. Dacă aroma ei îți amintește de flori de salcâm sau de muguri de brad, vorbim despre o miere naturală. Verifică, așadar, aroma și parfumul.

Testul apei

La fel de eficientă este și metoda dizolvării unei lingurițe de miere într-un bol cu apă. Mierea pură nu se va dizolva imediat, ci va cădea şi se va depune pe fundul paharului. În schimb, dacă mierea este fasificată, se va dizolva de îndată, fără a se depune.

Testul șervețelului

Testează mierea prin metoda șervețelului de bucătărie. Adaugă o linguriță de miere; dacă este autentică, mierea nu va păta șervețelul. În schimb, cea artificială va lăsa pete gălbui.